6 meserii care vor avea căutare și în viitor
RAtunci când te gândești ce meserie să îți alegi ar fi bine să nu iei în considerare doar ce îți place să faci, ci și modul în care piața muncii se va schimba. Ce meserii de viitor să alegi? Cele tehnice cu siguranță că vor fi căutate mulți ani de acum încolo, mai ales că apar mereu inovații în aceste domenii.
Tue, 07 May 2019 08:52:03 +0200
Incendiul de la Afumaţi: Operaţiunile de stingere a focarelor din interior au continuat pe parcursul nopţii; mai acţionează patru autospeciale
Operaţiunile pentru stingerea focarelor din interiorul centrului comercial din Afumaţi cuprins, luni, de un incendiu au continuat pe parcursul nopţii, iar marţi dimineaţă mai intervin patru autospeciale de stingere, a anunţat ISU Bucureşti-Ilfov.
Tue, 07 May 2019 11:21:38 +0200
Ce înseamnă un implant dentar
Implantul dentar este cea mai bună soluție atunci când trebuie să înlocuiești unul sau mai mulți dinți pierduți. Această procedură prezintă mai multe avantaje decât alte soluții disponibile precum punțile dentare sau proteza. Află din acest articol ce presupune un implant dentar, când este acesta recomandat și dacă există cazuri în care procedura nu poate fi realizată.
Tue, 07 May 2019 08:23:22 +0200
Curs valutar euro 7 mai 2019. Cât scade euro, azi, la casele de schimb
Curs valutar euro 7 mai 2019. Cât scade euro, azi, la casele de schimb. Află din articolul a1.ro, care e cursul euro la casele de schimb, la vânzare și la cumpărare
Tue, 07 May 2019 10:55:44 +0200
Evaluare Națională 2019 clasa a II-a. Când sunt afișate rezultatele
Evaluare Națională 2019 clasa a II-a. Elevii clasei a II-a susțin Evaluarea Natională în perioada 7-10 mai 2019, la Limba Română, scris și citit, Limba Matrenă și Matematică. Află din articolul a1.ro când sunt afișate rezultatele
Tue, 07 May 2019 10:05:02 +0200
Bombă! Ce spunea Răzvan Ciobanu despre filmările compromiţătoare! „Eu cred un singur lucru”
Răzvan Ciobanu a spus, într-un interviu dat în urmă cu câțiva ani, ce părere are despre filmările în ipostaze indecente.
Tue, 07 May 2019 09:34:07 +0200
Vremea face ravagii în toată România! 22 de judeţe, sub cod galben de furtuni şi ploi torenţiale
Vremea se anunță extremă în toată țara.22 de judeţe din România se află sub atenţionare cod galben de vreme severă, până marţi, la ora 23:00. Meteorologii avertizează şi că vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare la munte.
Tue, 07 May 2019 09:20:32 +0200
Ultima oră! Accident teribil la mina Lupeni! Un miner a ars în subteran. Care este starea bărbatului
Un miner a fost ars marți dimineața pe 40% din suprafața corpului, într-un accident de muncă. Potrivit primelor informații, tragedia s-a produs ca urmare a unui arc electric la un transformator.
Tue, 07 May 2019 10:13:41 +0200
33 de ani de când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Adrian Bumbescu: Nici după meci nu ne-am dat seama ce performață am realizat
Adrian Bumbescu, antrenor U17 CSA Steaua, a vorbit, marți, 7 mai, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, despre ziua în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu FC Barcelona.
Tue, 07 May 2019 11:06:45 +0200
Tragedie aviatică! Un avion s-a prăbușit în Mexic și niciun pasager nu a supraviețuit
Tragedie aviatică în Mexic! Un avion care decola din Las Vegas și se îndrepta către Monterrey Aeronava Bombardier Challenger 601 cu numărul de înmatriculare N601VH a dispărut duminică la prânz de pe ecranele radelor,
Tue, 07 May 2019 10:53:39 +0200
Un miner de la Lupeni a suferit arsuri grave, după ce a lucrat la un transformator şi a generat un arc electric
Un bărbat de 42 de ani care lucrează în Mina Lupeni a ajuns la Spitalul din Petroşani cu arsuri de gradele II şi III, pe faţă şi pe mâini, după ce a lucrat la un transformator şi a generat un arc electric. Minerul electrician urmează să fie transferat la Bucureşti.
Tue, 07 May 2019 11:27:05 +0200
Vești excelente pentru părinți! Limita veniturilor ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului a crescut
Vești excelente pentru părinții care beneficiază de indemnizație de creștere a copilului. Conform unui nou act normativ, publicat în Monitorul Oficial, limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta, a crescut.
Tue, 07 May 2019 10:15:17 +0200
Zeci de imagini indecente cu copii și bătrâni, găsite în telefonul unei asistente. Ce făcea femeia cu fotografiile compromițătoare
O asistentă de la un centru de bătrâni a fost concediată, după ce, în telefonul ei, au fost găsite zeci de fotografii indecente, în care pacienții apăreau în ipostaze umilitoare. Ajuns pe mâna anchetatorilor, în aparat au fost găsite și imagini cu caracter pornografic cu o copilă de doar 2 ani.
Tue, 07 May 2019 10:49:47 +0200
„Arestați-mă, mi-am ucis bebelușul” - Mărturia cutremurătoare a femeii care și-a decapitat copilul, pentru că nu îl mai dorea
Nouă luni s-a pregătit să fie mamă. La doar cinci zile după ce a născut, o tânără și-a ucis bebelușul, pentru că și-a dat seama că nu îl mai dorea. Trupușorul copilului a fost găsit în dormitorul părinților, sfârtecat de loviturile de cuțit ale femeii care trebuia să îl iubească i să îl apere de orice pericol.
Tue, 07 May 2019 09:20:17 +0200
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,31%
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,31%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Tue, 07 May 2019 11:18:16 +0200
Rochii Met Gala 2019: transparență și decolteuri adânci. Se poate mai sexy de atât?
Met Gala 2019, grandiosul eveniment fashion al anului, a avut loc luni seara la New York. Vedetle au purtat cele mai sexy rochii de la Met Gala 2019, ținute extravagante, decolteuri adânci, dar și multe accesorii ieșite din comun
Tue, 07 May 2019 10:39:04 +0200
Subiecte Evaluare Națională 2019, clasa a II-a, Română, scris. Avem subiectele! Ce a picat
Subiecte Evaluare Națională 2019, clasa a - II-a, Limba Română. Ce a picat la proba scrisă de Limbă Română/ Limba Maternă, susținută azi de elevii de clasa 2. Calendarul Evaluărilor Naționale, aprobat de Edu.ro.
Tue, 07 May 2019 09:04:29 +0200
Doamne, Dumnezeule! Exerciții sexy pentru picioare... Ba nu! Exerciții pentru picioare sexy, la „Neatza cu Răzvan și Dani”. „Te-ai încălzit?” - Video
Instructorul de fitness Diana Stejereanu a prezentat, marți, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, exerciții pentru picioare sexy, alături de Ramona și Amalia.
Tue, 07 May 2019 10:03:27 +0200
Anchetă la o creşă din Năvodari, după ce două îngrijitoare sunt acuzate că au agresat fizic şi verbal doi copii
Poliţiştii constănţeni fac cercetări după ce două îngrijitoare de la o creşă din Năvodari sunt acuzate că au agresat fizic şi verbal doi copii, în vârstă de doi ani şi jumătate. Faptele au fost descoperite după ce un părinte i-a pus copilului un dispozitiv de înregistrat, una dintre îngrijitoare putând fi auzită când îi spune unui copil să se spele pe faţă cu apa din toaletă.
Tue, 07 May 2019 11:30:58 +0200
Dezmăț total la Met Gala 2019. Cele mai bizare ținute și apariții de pe covorul roz | FOTO
Met Gala 2019, eveniment caritabil anual dedicat Costume Institute al Metropolitan Museum of Art din New York, a avut loc luni seara. Ținute extravagante și rochii sexy, cele mai bizare costume, toate au fost fotografiate pe covorul roz al evenimentului.
Tue, 07 May 2019 10:07:09 +0200
Perfumery | Sheet Music | News from Arges | Hosting Managed MPLS
http://aePiot.ro | http://aePiot.com | http://allGraph.ro
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a spus astăzi într-o conferinţă de presă a PSD Argeş că lucrările de construire a noului spital orăşenesc din Mioveni decurg conform planurilor de până acum, iar pe 20 septembrie se vor muta aici şi secţiile de la spitalul "Sf. Spiridon". Pentru finalizarea lucrărilor şi pentru investiţii este nevoie de 20 milioane de euro, bani pe care primarul a spus că administraţia locală i-ar putea accesa printr-un credit dacă nu va primi până în mai un răspuns favorabil din partea Ministerului Sănătăţii către care a făcut mai multe solicitări de finanţare pe diverse programe. În ceea ce priveşte angajările, Ion Georgescu a precizat că nu primăria se ocupă de acestea, ci Ministerul Sănătăţii. Cei interesaţi trebuie să urmărească ediţiile din iulie şi august ale revistei "Sănătatea" în care vor fi publicate anunţurile de angajare. - ( 05.04.2019 ) ION GEORGESCU, VEŞTI DESPRE NOUL SPITAL DIN MIOVENI | MIOVENI
Stiri aleatoare din arhiva: www.argesulvorbeste.ro
Câţi locuitori mai are Argeşul?
La data de 1 iulie 2018 populaţia României era de puţin peste 22 milioane de persoane după domiciliul din buletin. Capitala Bucureşti e de departe pe primul loc atât în topul judeţelor, cât şi al municipiilor din ţară,...(Citește tot articolul)
Mon, 06 May 2019 00:00:00 +0300