Saturday 4 May 2019

RO - EN - Sat 04 May 2019 09:59:09 - 653384362

Poliţiştii şpăgari de la Rutieră care au distrus aparatura de supraveghere montată de procurori şi au continuat să ia mită

Oamenii legii au primit mită ca să închidă ochii la diverse încălcări ale legislaţiei rutiere, pornind de la depăşiri interzise, şofat cu viteză excesivă şi până la conducerea unor autovehicule cu inspecţia tehnică expirată sau care nu aveau asigurare obligatorie valabilă.

FOTO VIDEO India, lovită de un ciclon devastator: cel puţin 12 morţi, sute de răniţi şi pagube imense

Ciclonul Fani a ucis cel puţin 12 oameni în statul Odisha, înainte de a ajunge în nord-estul Bangladesh, sâmbătă, unde peste un milion de persoane au fost evacuate.

Patru persoane, transportate la spital în urma unui accident produs la Târgu Jiu, fiind implicate un microbuz şi un autoturism

Patru persoane au fost transportate la spital, sâmbătă dimineaţă, în urma unui accident rutier produs la Târgu Jiu, în acesta fiind implicate un microbuz cu 12 oameni şi un autoturism. Două dintre victime sunt din microbuz, iar celelalte două se aflau în autoturism.

Medicii au identificat o nouă formă de demenţă. Cum se numeşte şi care e legătura cu maladia Alzheimer. Studiu

Noua boală neurodegenerativă se numeşte LATE şi este asemănătoare bolii Alzheimer, cu care, se pare, a şi fost confundată, de multe ori. Aşa explică cercetătorii de ce tratamentul împotriva maladiei Alzheimer nu a funcţionat.

Ultimul drum al lui Tudor Vladimirescu înainte de a fi capturat şi ucis. De ce s-a retras din calea turcilor

Moartea lui Tudor Vladimirescu a fost controversată, existând mai multe versiuni cu privire la modul în care a fost asasinat. Cert este că ultimul drum pe care l-a parcurs a fost acela către Goleşti, când s-a retras din calea turcilor care se apropiau de Bucureşti.

Coreea de Nord reia testele cu rachetă lansând mai multe dispozitive cu rază scurtă de acţiune

Coreea de Nord a testat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune, potrivit unor informări transmise de Coreea de Sud. Oficialii citaţi de BBC spun că acestea ar fi fost lansate de pe peninsula Hodo.

Raed Arafat acuză Realitatea TV că denigrează aplicaţiile mobile de urgenţă:  Hoandră aberează amestecând aplicaţia DSU cu Ro-Alert

Raed Arafat este într-un adevărat război cu Realitatea TV după ce postul respectiv a atacat Ro-Alert şi aplicaţia DSU. Într-o postare pe Facebook, demnitarul susţine că totul este motivat  de rea-credinţă şi de interesele ascunse ale unor participanţi şi moderatori de emisiuni.

YouTube are 2 miliarde de utilizatori unici lunar care urmăresc zilnic 250 de milioane de ore de conţinut pe ecrane TV

YouTube, platformă deţinută de Google, are 2 miliarde de utilizatori unici lunar care urmăresc zilnic 250 de milioane de ore de conţinut pe ecrane TV, a anunţat Susan Wojcicki, CEO al companiei.

ANPC, măsuri drastice faţă de Vodafone pentru că majorat preţurile după Ordonanţa lăcomiei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a decis să ia măsuri drastice faţă Vodafone, după ce compania a majorat preţurile serviciilor, punând în cârca consumatorilor taxele suplimentare introduse de Guvern prin Ordonanţa 114. Anterior, ANPC a sancţionat compania cu o amendă de 70.000 de lei.

Moştenitoare în lacrimi când a aflat adevărata valoare a unui tablou lăsat de bunică

O femeie din SUA a descoperit cu stupoare cât valorează de fapt tabloul moştenit de la bunica sa. Într-o emisiune TV britanică, „Antique Roadshow”, proprietara tabloului nu şi-a putut ascunde emoţia după ce a fost evaluată   pictura considerată iniţial de aceasta ca fiind doar o copie, relatează Epoch Times.

Andrei Caramitru, un nou atac la Putere:  PSD/ALDE mai stau şi pulverizează economia

Economistul Andrei Caramitru a criticat sâmbătă coaliţia PSD-ALDE, explicând că „supravieţuirea economică” a celor două partide stă la agenţiile de rating.

FOTO Aventura unei românce în Tokyo. Printre ciudăţenii, hoteluri - capsulă, cola transparentă şi baruri pentru flirt

O familie de români care petrece câteva luni pe an în Ţara Soarelui Răsare datorită jobului unuia dintre membri ne-a împărtăşit din experienţa trăită într-o lume cu o altă civilizaţie, cultură şi mentalitate, o lume a contrastelor şi ciudăţeniilor.

Avioane Eurofighter Typhoon ale Aeronautica Militare au ajuns la Kogalniceanu pentru misiuni comune cu piloţii militari români

Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene au aterizat, vineri, la Baza 57 de la Mihail Kogălniceanu, pentru a participa la executarea unor misiuni de poliţie aeriană întărită, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

Irina Vlah, despre riscurile campaniei electorale pentru alegerea başcanului Găgăuziei

Başcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, susţine că există mai multe riscuri legate de campania electorală pentru alegerea başcanului din regiune, care s-a început pe 1 mai. Potrivit ei, există riscul, inclusiv, de a nu fi recunoscute şi confirmate rezultatele scrutinului. Despre aceasta a declarat başcanul în platoul emisiunii „Glavnîi vopros” de la NTV Moldova, transmite IPN.

Clipe grele pentru un membru marcant al ALDE Olt. Soţia sa s-a stins din viaţă

Un membru important al ALDE Olt trece prin momente foarte grele. Soţia sa, în vârstă de doar 41 ani, s-a stins din viaţă joi-seara.

Reacţia şefului RCS&RDS după restructurările de la Digi24 şi la criticile privind compromisurile făcute în zona politică

Şeful RCS-RDS a făcut primele declaraţii despre restructurările masive prin care a trecut în ultimele luni postul de ştiri Digi24. Serghei Bulgac a subliniat şi că nu-şi doreşte să aibă în portofoliu „o televiziune de opoziţie“.

Copil de 12 ani, lovit şi înjunghiat de alţi copii, pe un teren de sport din municipiul Iaşi

Un copil de 12 ani a fost lovit, apoi înjunghiat, vineri seară, pe un teren de sport din municipiul Iaşi, de către alţi copii, victima fiind transportată la Spitalul "Sfânta Maria" din municipiu.

Trump a anunţat că a avut o discuţie telefonică „lungă şi foarte bună” cu Vladimir Putin

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, vineri seară, în mai multe mesaje pe Twitter, că a avut o discuţie telefonică „foarte productivă” cu preşedintele rus Vladimir Putin.

UE a publicat propuneri de reglementare a comerţului electronic, pentru a proteja comercianţii şi cumpărătorii

Uniunea Europeană a publicat vineri propuneri pentru protejarea comercianţilor şi cumpărătorilor implicaţi în tranzacţii onlne, dar reglementarea comerţului electronic va necesita probabil negocieri dificile cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), relatează Reuters.

Iulia Albu, comentariu dur după înmormântarea lui Răzvan Ciobanu: „Unii au venit pentru a fixa cuiul pe care i l-au bătut demult în sicriu“

Fashion-editorul Iulia Albu a făcut o serie de afirmaţii dure referitor la unele dintre persoanele care au participat la înmormântarea creatorului de modă Răzvan Ciobanu, ceremonie la care ea a ţinut un scurt discurs.

Băsescu, despre motivele pentru care Dăncilă nu a fost invitată la summitul de la Sibiu: Iohannis e cel care prezidează Consiliul European

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că în spaţiul public „se revarsă necunoaşterea despre Uniunea Europeană", prin faptul că jurnalişti şi politicieni "deplâng faptul că doamna Dăncilă încă nu a fost invitată la Sibiu". El explică că ea nici nu va fi invitată la lucrările Consiliului European şi subliniază diferenţa între această instituţie şi Consiliul Uniunii Europene.

Surse: Dăncilă mai pregăteşte o lovitură pentru Dragnea: îl mazileşte şi pe Darius Vâlcov

Premierul Viorica Dăncilă pregăteşte demiterea şefei ANAF, Mihaela Triculescu, fidelă lui Darius Vâlcov. E primul pas pentru îndepărtarea lui Vâlcov din Guvern, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea, susţin surse politice pentru Adevărul. Vineri, Viorica Dăncilă a dat-o afară şi pe Anca Alexandrescu, umbra lui Dragnea la Palatul Victoria.

Tăriceanu, interviu în Reuters: Referendumul este doar un joc politic al preşedintelui

Liderul ALDE, Călin-Popescu Tăriceanu, spune într-un interviu pentru Reuters că referendumul de pe 26 mai este doar un „simplu joc politic” al preşedintelui, notând că şeful statului vrea să obţină un nou mandat în scrutinul care va avea loc la sfârşitul anului.

Prima reacţie din PSD după ce Anca Alexandrescu a fost dată afară de Dăncilă

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că Anca Alexandrescu a intrat în echipa de comunicare a partidului pe perioada campaniei electorale deoarece este una dintre cele mai bune persoane ale PSD în ceea ce priveşte strategia de comunicare publică.

Cursuri de formare profesională. În ce meserii pot obţine şomerii califcări

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa vine în întampinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizând până la sfârşitul anului 2019 zeci de cursuri de formare profesională.

Puterea fragilităţii. Astăzi se împlineşte un an de la dispariţia Doinei Cornea

Astăzi, 4 mai, se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a Doinei Cornea, căreia i-a fost dedicată antologia "Puterea fragilităţii". Volumul va fi lansat joi, 9 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. La eveniment vor vorbi Gabriel Liiceanu, Cristian Preda şi Ioan Stanomir.

Soferii prinşi băuţi din Republica Moldova, puşi să spele cadavre la morgă. Cum arată programul inedit de reeducare

Republica Moldova a pornit un program de reeducare a şoferilor prinşi băuţi la volan. Pentru a-şi recăpăta permisul de conducere, aceştia trebuie să desfăşoare timp de trei luni un program cu diferite activităţi la morgă sau în spitale.

Răspunsul năstruşnic dat de portarul unui spital ministrului Sorina Pintea, sosită într-o vizită inopinată nocturnă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a decis să facă o vizită neanunţată, într-o seară, târziu, la Spitalul Municipal din Dej. Luat prin surprindere, portarul spitalului a avut o reacţie nostimă.

Reprezentanţi ai serviciilor de securitate din 30 de state UE, NATO şi SUA au convenit recomandări pentru reţelele 5G

Reprezentanţi ai serviciilor de securitate din 30 de state membre ale Uniunii Europene, NATO, între care Statele Unite, Germania, Japonia şi Australia, au convenit vineri, la Praga, un set de recomandări pentru viitoarele reţele 5G, exprimând îngrijorări legate de echipamente furnizate de producători care ar putea fi influenţaţi de autorităţi de stat, transmite Reuters.

VIDEO Stadionul în formă de vagin e gata şi va fi inaugurat peste două săptămâni!

Stadionul din Al Wakrah, situat la 12 kilometri de Doha, cel care a generat foarte multe discuţii în jurul lui din cauza formei ciudate pe care o are, este finisat.

Poveste emoţionantă la Românii au talent: un tânăr român adoptat de o familie din Irlanda a ridicat sala în picioare: „Pielea de găină a reapărut“

În ediţia de vineri, 3 mai, a show-ului „Românii au talent“ un tânăr care a fost adoptat de o familie din Irlanda, dar care s-a întors în România după neînţelegerile cu părinţii adoptivi, a făcut-o pe Andra să retrăiască efectul de „piele de găină“ cu vocea sa.

Dialog Putin-Trump: orizont de pace sau răstimp strategic de gândire

O convorbire telefonică de o oră şi jumătate care a ridicat brusc un orizont posibil de pace într-un moment în care scenariul marilor tensiuni trebuia oprit în evoluţia sa vertigionasă. Cei doi au, în principiu, toate motivele de pe lume să ceară, cel puţin, un răstimp strategic de gândire.

O profesoară de limba română a primit Golden Buzz-ul publicului la Românii au talent: „Eminescu să te judece“ VIDEO

Profesoara de limba română care a primit Golden Buzz-ul la concursul „Publicul are talent“ a mers în următoarea etapă a show-ului „Românii au talent“ cu patru de „da“.

Faţada spitalului Medlife-Titan a fost afectată de un incendiu izbucnit vineri noapte

Faţada unităţii sanitare Medlife Titan a fost afectată vineri noaptea după ce în jurul orei 03.00 a avut loc un incendiu.

VIDEO Reacţia stupefiantă a tânărului îmbrâncit de trei pesedişti după ce l-a huiduit pe Liviu Dragnea. Cu cine va vota suceveanul

Ştefan Petrenciuc, tânărul în vârstă de 28 de ani din Zvoriştea, filmat când a fost îmbrâncit în timpul mitingului electoral organizat de PSD, în judeţul Suceava, pentru că l-a huiduit pe Liviu Dragnea, a avut o reacţie greu de înţeles. Tânărul a scris pe contul său de socializare că va vota PSD la alegerile europarlamentare, de pe 26 mai.

Eugen Sturza: Este reală retragerea trupelor ruseşti din Moldova, dar trebuie să avem o politică de ţară

Ministrul Apărării, Eugen Sturza, consideră că este reală retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, dar pentru asta trebuie să existe o politică de ţară care să prevadă evacuarea trupelor cu tot cu muniţii şi tehnică militară de pe teritoriul statului. Declaraţia a fost făcută de ministru în platoul emisiunii „Ţara” de la Vocea Basarabiei, transmite IPN.

Prognoza meteo: Un val de aer polar îngheaţă România. Unde se anunţă ploi şi vijelii periculoase, când se încălzeşte

Instabilitatea atmosferică revine în forţă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea devine iar instabilă, iar frigul pune stăpânire pe România. Un val de aer polar, provenit din nodrul Rusiei loveşte ţara noastră.

ANALIZĂ Hagi, contrazis de cifre: De ce „Regele“ se plânge fără motiv de defavorizarea echipelor româneşti

De câteva luni, Gheorghe Hagi organizează, periodic, conferinţe de presă în care promovează următoarea idee: regresul fotbalului românesc la nivel de cluburi e cauzat şi de faptul că UEFA a marginalizat formaţiile din Liga I în competiţiile europene, obligându-le să joace în preliminarii.

Un tânăr a plecat după ciuperci şi nu s-a mai întors acasă. Forţele de ordine îl caută în Munţii Semenic

Zeci de jandarmi, salvamontişti, politişti şi voluntari sunt în alertă, după ce un tânăr de 26 de ani s-a rătăcit vineri seara, pe Muntele Semenic şi nu a mai revenit acasă pe timpul nopţii. Tânărul este localnic şi a plecat cu câţiva vecini să caute ciuperci.

Trafic deviat pe Autostrada Soarelui, pe o porţiune de drum de 10 kilometri

Traficul rutier este deviat pe o porţiune de drum de 10 kilometri, pe Autostrada Soarelui, din cauza reparaţiilor la sistemul rutier.

Raţia zilnică de hrană, la niveluri istorice în Coreea de Nord: 300 de grame pe zi

Coreea de Nord a redus raţia de hrană la 300 de grame pe zi, cea mai mică din istorie pentru această perioadă a anului şi este probabil că vor exista măsuri şi mai drastice după cea mai slabă producţie agricolă din ultimii zece ani, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) vineri, relatează Reuters.

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de pe data de 3 mai, Centrele Judeţene APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru cererile depuse în luna martie, aferent serviciilor prestate în luna februarie 2019.

Epopeea legii armelor. Cum încearcă PSD să elimine controlul psihologic din măsurile legislative

În ultimele luni mai multe proiecte de lege privind regimul armelor şi muniţiilor s-au aflat în dezbatere parlamentară la Senat, unul dintre acestea urmând să intre la vot final în Camera Deputaţilor săptămâna viitoare. În forma sa actuală, proiectul ar relaxa semnificativ mai multe prevederi din lege.

Alegeri locale în Marea Britanie - Partidul Conservator, cel mai slab rezultat din ultimii 24 de ani

Partidul Conservator şi Partidul Laburist au înregistrat rezultate slabe la alegerile locale care au avut loc joi şi au pierdut, comparativ cu 2015, 82, respectiv 1.334 de locuri, potrivit BBC.

VIDEO „Românii au talent“: concurenţi cu Golden Buzz în 2015, criticaţi aspru de Călinescu şi Mihai Petre

Concurenţii care au primit Golden Buzz în 2015 au revenit la „Românii au talent“ şi au prezentat un moment de teatru care a împărţit juriul în două tabere, Florin Călinescu şi Mihai Petre criticând dur reprezentaţia lor.

Doi şefi din Poliţia Română, între care şi un chestor, prinşi băuţi la volan în aceeaşi seară. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal

Doi şefi din poliţie au fost prinşi conducând sub influenţa alcoolului, vineri seară, în decurs de doar câteva ore. Este vorba de şeful Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din Poliţia Română şi de şeful Poliţiei Sectorului 4 al Capitalei. Cel din urmă s-a ales cu dosar penal.

VIDEO Copil de 4 ani, lovit în plin de o maşină. Micuţul traversase strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure

Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în cartierul Micro 40 din Galaţi. Pe imagini se vede cum copilul apare brusc pe carosabil, fiind acroşat de un autovehicul care circula în zonă.

Femeie siluită de un violator liberat condiţionat, în timp ce soţul dormea: „De trei ori mi-a spus că mă taie cu cuţitul“

Un recidivist eliberat condiţionat a agresat două femei în Săptămâna Luminată. Pe una a bătut-o, a siluit-o şi a ameninţat-o cu un cuţit, ca să nu facă gălăgie, fiindcă în cameră alăturată dormea soţul acesteia. Cealaltă victimă a opus rezistenţă în urma atacului şi a reuşit să scape de agresor.

Numărul trenurilor va fi suplimentat în perioada 31 mai - 2 iunie, când are loc vizita Papei Francisc

CFR Călători va suplimenta numărul trenurilor în perioada 31 mai - 2 iunie, când va avea loc vizita Papei Francisc în România, pentru a asigura transportul persoanelor care doresc să participe la evenimentele de la Bucureşti, Şumuleu Ciuc/Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj.

Un Boeing 737 a ratat aterizarea, ajungând în râul St. Johns din Florida. 21 de oameni au fost răniţi

Un avion Boeing 737, cu 143 de oameni la bord, a ratat aterizarea la o bază militară şi a ajuns în râul St. Johns din Jacksonville, Florida, iar 21 de oameni au fost răniţi.



Perfumery | Sheet Music | News from Arges | Hosting eCommerce

http://aePiot.ro | http://aePiot.com | http://allGraph.ro

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a spus astăzi într-o conferinţă de presă a PSD Argeş că lucrările de construire a noului spital orăşenesc din Mioveni decurg conform planurilor de până acum, iar pe 20 septembrie se vor muta aici şi secţiile de la spitalul "Sf. Spiridon". Pentru finalizarea lucrărilor şi pentru investiţii este nevoie de 20 milioane de euro, bani pe care primarul a spus că administraţia locală i-ar putea accesa printr-un credit dacă nu va primi până în mai un răspuns favorabil din partea Ministerului Sănătăţii către care a făcut mai multe solicitări de finanţare pe diverse programe. În ceea ce priveşte angajările, Ion Georgescu a precizat că nu primăria se ocupă de acestea, ci Ministerul Sănătăţii. Cei interesaţi trebuie să urmărească ediţiile din iulie şi august ale revistei "Sănătatea" în care vor fi publicate anunţurile de angajare. - ( 05.04.2019 ) ION GEORGESCU, VEŞTI DESPRE NOUL SPITAL DIN MIOVENI | MIOVENI

Stiri aleatoare din arhiva: www.argesulvorbeste.ro

Doar patru abatoare în care pot fi sacrificaţi mieii în Argeş

Daniel Lupu, directorul DSVSA Argeş, a spus astăzi că în judeţul Argeş se pot sacrifica miei pentru Paşti în doar patru dintre cele şapte abatoare autorizate. Este vorba despre abatoarele din Câmpulung Muscel, Rucăr şi Bas...(Citește tot articolul)

Tue, 23 Apr 2019 00:00:00 +0300